miercuri, 9 februarie 2011

Lamb

Locuitorii unei planete-deşert numite Cerra au perfecţionat un sistem de încarcerare fără pereţi. Numit “Laminare”, cei condamnaţi de crime grave sunt plasaţi sub urmărire, pentru a fi siguri că asasinii sunt productivi. Dar dacă nu sunt liberi, criminalii devin membrii unei societăţi ce are un sistem de sclavagism virtual. Aceştia sunt numiţi LaMBs. Datorită acestui sistem, atât închisoarea, cât şi pedeapsa cu moartea au devenit inutile într-o lume unde ingeniozitatea, creativitatea şi munca sunt comodităţi preţioase ce nu pot fi înlocuite de roboţi sau alte forme de inteligenţă artificială. Acest sistem a provocat dezbateri filosofice printre cetăţenii planetei Cerra, ei încercând să vadă dacă laminarea este sau nu etică. Protagoniştii principali sunt Eve şi Jack. Eve este un fost specialist de arme care a omorât din greşeală nişte oameni, asta în timp ce încerca să facă o faptă bună. Din cauza asta, ca pedeapsă, trebuie să poarte costumul laminat ani şi ani de acum înainte. Jack este o om ştiinţă venit în vizită de pe altă planetă. El încearcă să dea uitării moartea soţiei sale şi se aruncă în muncă. Fără să vrea, Jack este atras in sistemul politic de laminare şi într-o relaţie cu Eve.

Un comentariu:

  1. are cineva idee cum as putea viziona acest anime??? nu il pot gasi nicaieri, gratuit sau nu :(
    am inteles ca a fost difuzat la TV dar nu stiu pe ce program.
    in fine....apreciez orice fel de indrumare; sunt dispus sa il cumpar :P
    multumesc

    RăspundețiȘtergere